Ponta explică de ce nu se vede cu Obama, în SUA. „Mă întâlnesc cu Biden, cu reprezentanții Exxon, Chevron și cu cei din Congres”

Ponta explică de ce nu se vede cu Obama, în SUA. Mă întâlnesc cu Biden, cu reprezentanții Exxon, Chevron și cu cei din Congres
Publicat: 18/10/2013, 18:24
Actualizat: 18/03/2015, 21:31

În cele două zile în care se va afla la Washington săptămâna viitoare, premierul Victor Ponta se întâlnește cu vicepreședintele SUA, Joe Biden, cu investitorii americani în România – Exxon Mobil, Chevron, IBM, HP, Motorola – și cu reprezentanții Congresului american. „Nivelul de întâlnire este între șefi de stat, președinte-președinte, iar de relația și de parteneriatul cu România vicepreședintele Joe Biden a răspuns întotdeauna”, a explicat Victor Ponta de ce în agenda sa în SUA nu apare și o întrevedere cu președintele american Barack Obama.

Scutul anti-rachetă de la Deveselu, planul de investiții americane în România, inclusiv legat de explorarea și exploatarea gazelor de șist, ca și negocierile pentru includerea în programul Visa Waiver se află printre temele asumate de premier înainte de decolare.

Victor Ponta va fi însoțit de minsitrul Energiei, Constantin Niță, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, de ministrul de Externe, Titus Corlățean și de ministrul Educației, Remus Pricopie, care ar urma să semneze un acord legat de bursele Fullbright.

Înaintea lui Ponta, a ajuns la Washington ministrul Apărării, Mircea Dușa, care are astăzi o discuție la Pentagon despre modul în care trupele americane se vor retrage din Afganistan, prin România.

„Nu știu pe la ce companii mai activează Wesley Clark”

„Obiectivele sunt destul de clare: reafirmarea parteneriatului strategic, parteneriatul economic pentru că va fi o întâlnire cu cei care au planuri de investiții – vorbesc de trei domenii importante: energie, IT, ultilaje și tehnologii moderne – întâlniri în Congres. Luni voi avea întâlniri cu reprezentanții Motorola, Exxon, Chevron, IBM, HP, voi avea două întâlniri cu Secretarul de Stat pentru Comerț și cu cel pentru Energie, marți voi avea o întâlnire cu președintele Băncii Mondiale și întâlnirea de la Casa Albă cu Joe Biden, miercuri voi fi la Muzeul Holocaustului și voi avea întâlnirile din Congres pentru includerea României în programul Visa Waiver”, și-a detaliat Ponta agenda vizitei din 21-23 octrombrie.

Din delegație, „nu fac parte oameni de afaceri”, a ținut să menționeze prim-ministrul, negând totodată orice amestec al consilierului său onorific, Wesley Clark, în organizarea vizitei. „Ultima dată când am avut ocazia să discut cu consilierul meu onorific a fost în urmă cu foarte multe luni, nu știu pe la ce companii mai activează dânsul. O vizită oficială nu se face prin intermediul vreunei companii sau firme private. MAE și Departamentul de Stat sunt singurele instituții implicate”, a susținut el.

Gândul a relatat că Ministerul de Externe, cu sprijinul fostului ambasador Mark Gitenstein, i-a negociat prim-ministrului o vizită la Casa Albă la finalul acestei luni, cea mai importantă întâlnire programată fiind cea cu vicepreședintele Joe Biden.

Agenda lui Ponta, desconspirată de Băsescu

Până ca Ponta să își prezinte agenda și subiectele de discuție cu oficialii americani, Băsescu i-a luat-o înainte. „Încep lucrările la Deveselu. Apoi, acordul de principiu a fost dat pentru ca repatrierea trupelor din Afganistan să se facă prin România. E un proces care va depăși cu mult mandatul meu. Vorbim de toată tehnica de lucru a armatei americane. 50.000 de militari vor fi tranzitați prin România e vorba și de Portul Constanța și de Kogălniceanu. trebuie discutat despre protecția acestui site de la Deveselu, a militarilor în tranzit”, a anticipat președintele într-un interviu la B1, explicând și de ce „ministrul Apărării este astăzi sau mâine la Pentagon”.

Din punctul său de vedere, SUA și-au respectat angajamentele față de România. „Ei ne-au trimis tehnologia pentru gazele de șist, iar Exxon a adus cea mai înaltă tehnologie în Marea Neagră. SUA se țin de cuvânt, Fordul e aici”, a spus Băsescu.

Lui Ponta, Băsescu i-a rezervat negocierea unor burse de cercetare. „Zonele în care lucrurile nu s-au mișcat, și sper să le discute premierul acum, sunt zonele de cercetare. Aș vrea să văd că există niște burse mai mut sau mai puțin plătite pentru studenți români care să meargă în laboratoare în marile universități americane”. a adăugat președintele.

Pe ordinea de zi a ședinței de Guvern extraordinare de astăzi s-a aflat, de altfel, un memorandum pentru semnarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Statelor Unite ale Americii privind schimburile educaționale și academice administrate de Comisia Fulbright româno-americană.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska